Nu, nu e o zi ca oricare alta pe Cote d Azur, Se apropie de ora 13.00 și trebuie să mă pregătesc să plec la gară. Ies din casă făcându-mi curaj și spunându-mi că voi reuși, dar totuși am inima strânsă. Cu 3 zile înainte, la deschiderea celei de-a 77-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes a fost un fiasco pentru mine. Tensiunea și emoțiile plutesc în aer.
De la Nice-Riquer, aflată la 5 minute de mers de la prietenul din orășelul meu natal la care locuiesc pe perioada sejurului la Nice, iei trenul și în 45 de minute, după ce străbați Riviera Franceză paralelă cu linia ferată, ajungi la Cannes. Cobor împreună cu o maree umană, părăsesc Garre de Cannes și mă îndrept spre Boulevarde de La Croisette. După eșecul din prima zi, am tot zis că intru într-o biserică, însă nu am avut ocazia. Îmi apare în cale Eglise Notre Dame de Bon Voyage și fără ezitare îi trec pragul. Îmi pun rucsacul cu aparatul foto (care a obținut atâtea victorii) pe banca din față și mă așez în spate. Închid ochii și singur în liniștea bisericii spun de 3 ori rugăciunea. Mă ridic și continui drumul.
La 14.00 sunt deja instalat pe poziție la coada cu sute de oameni care vor să prindă un loc bun pentru a putea vedea, fotografia și filma de aproape actorii care vor fi astăzi pe ” tapis rouge”.
Schimb impresii cu alți fani ai cinematografiei și cu stupoare aflu de la o portugheză că nu va veni Demi Moore, ci Richard Gere și Uma Thurman, în partea a doua, adică la ora 21.00.
Măi să fie, tot nu am ce face până se deschide poarta. Caut pe net și citesc. Da, pe 17 mai Demi Moore va fi la Cannes, dar la o ceremonie de la Carlton Hotel. Îndoielile se cuibăresc înăuntrul meu și mă gândesc că informațiile pe care le aveam sunt eronate.
Lângă mine, recunosc limba, un sârb vorbește de zor la telefon. Cel de Sus le-a pus pe toate în ordine. Intrăm în vorbă și îi arăt colecția mea cu Novak Djokovic. Nici nu vă închipuiți cât de importantă va avea să fie legătura cu marele Nole.
Ajungem la ora 17.00 și după ce trecem de porțile de securitate, fugim cu toții să ne instalăm pe cele 3-4 rânduri de scări montate de organizatori exact în dreptul covorului roșu.
Mașinile vin una după alta, aduc în valuri actori după actori, muzica pornește în boxe, crainicul festivalului îi prezintă în franceză. Îmi sare în ochi o actriță de-a Franței, prin coafură, modestie, îmbrăcăminte și frumusețe. Dă autografe, se pozează cu cei din public, salută pe toată lumea. Curios, întreb pe două doamne în vârstă, franțuzoaice, cine e? Foarte jignite în naționalismul lor (că nu o știu) , îmi dau numele Judith Godreche. Scot mini camera de mână Sony și o filmez încântat de grația ei.
Cum stăteam față în față cu covorul roșu, Judith Godreche era undeva prin dreapta. Tot o filmam pe actrița franceză, când deodată aud ca un vuiet puternic din stânga, Denis! Denis! Denis! Îmi zic, cred că e vreun actor de-al lor, Denis, și cu camera pe modul înregistrare, întorc obiectivul spre zona cu rumoare.
În clipa următoare, Universul se dezintegrează!! Denis nu era Denis și era Demi. Publicul înnebunit striga numele marii actrițe de la Hollywood. Nu-mi venea să cred ochilor. Demi Moore sosise.
Într-o mână am aparatul foto Canon, în cealaltă, camera Sony. Se invârt ca merele aruncate la circ de jongler.Fracțiuni de secundă nu știu ce vreau să fac, să filmez, să pozez, să pozez sau să filmez. Instinctul își spune cuvântul și mă decid ca întâi să pozez și după aceea mai vedem. Totul a durat foarte puțin și imediat Universul se prăbușește.
Fosta soție a lui Bruce Willis nu dă semne că are de gând să vină să salute fanii. Imediat îmi vine în minte dezastrul din prima zi cu Meryl Streep care a procedat la fel. S-a dat jos din mașina oficială și s-a dus direct spre Palaise des Festivals. Nu, nu se poate, nu poate fi la fel și azi. Trebuie să intervenim, trebuie să scriem istorie. Îmi amintesc de Belgrad și de Djokovic. Eu și toți copiii de mingi am urlat cât ne-au ținut puterile: Nole! Nole! Nole!A venit la noi, ne-a dat autografe și am făcut selfies.
În panica care m-a cuprins de un nou deznodământ fatal, încep singur să strig cu toată forța: Demi! Demi! Demi! Demi…
Credeți-mă că după 10-15 secunde toată mulțimea a preluat refrenul meu și tot boulevardul de la Croisette răsuna. Atunci miracolul se produce. Demi Moore se eliberează de cei care o înconjoară, trimite sărutări cu palmele și pleacă spre noi. Universul explodează. Exact sub ochii mei vine și semnează autografe, face poze, salută oamenii. Am timp să-i fac și poze și s-o filmez. Incredibil!
De bucurie îmi dau lacrimile. Am reușit! Am reușit! Am fotografiat-o pe Demi Moore! Sunt în al 9-lea cer.
Se întoarce pe covorul roșu și pozează fotografilor acreditați la Cannes. Aceștia nu țipă, ci urlă. N-am mai văzut așa ceva niciodată.
Sunt, aproximativ, 4-500 de fotografi și cameramani. Jumătate de-o parte, jumătatea de cealaltă. Urlă să se întoarcă spre ei, să prindă un cadru perfect, o fotografie făra egal. Ce nebunie! Marea actriță americană urcă scările însoțită de un bărbat și dispare înăuntrul Palais des Festivals et des Congrès de Cannes.
După 27 de ani de absență, Demi Moore eclipsează ” tapis rouge ” de la Cannes prin simplitatea rochiei Armani aleasă.
Un model sirenă, fără bretele, roșu decorat cu paiete. Ea e prezentă aici pentru a-și promova noul film The Substance care va rula în competiție duminică, 19 mai, la Grand Theatre Lumiere.
În fotografiile de mai sus e însoțită de actrița australiană Sophie Wilde.
ortodox sa se roage la papistasi – se condamna … si plange cand vede o femeie care a fost frumoasa incat a trecut prin multe paturi…
Mai multa decenta, mai retinut(a)…
Apropos – tot propaganda marxisto-cultural-lgbt se promoveaza [si] acolo?
Si Demi Moore si Uma Thurman sunt doua super-stele admirabile ca talent. Uimitor cat de bine arata Demi la varsta ei……[Rumburak]